În urmă cu an pe vremea asta mă pregăteam pentru prima emisiune la Magic FM. Am avut emoţii, dar au fost emoţii pozitive, emoţii care mi-au dat aripi astfel încât să fiu exact aşa cum îmi doream: la înălţimea aşteptărilor.
Nu cred în superstiţii, aşadar nu am avut niciodată vreo problemă cu numărul 13. Am debutat pe data de 13 aprilie la ora 13 şi de atunci sunt alături de tine în fiecare zi cu zâmbetul pe buze şi cu multă bună dispoziţie în difuzoare.
În anul ce a trecut am avut parte de multe provocări, multe momente fericite şi multe împliniri. Am reuşit să realizez interviuri cu nişte oameni pe care îi admiram şi îi admir în continuare: Chris Norman, Dani Klein (Vaya Con Dios), Diana Krall, Allen Bailey... au mai fost şi alţii dar interviul care mi-a oferit cea mai mare satisfacţie a fost cel cu Dusty Hill de la ZZ Top.
Am ajuns să lucrez alături de nişte oameni pe care i-am admirat întotdeuna, am nişte colegi şi şefi geniali, astăzi pot afirma cu tărie că fac parte şi eu din 'clubul' lor. Sunt mândru de Magic FM, sunt mândru pentru că tu ne-ai ales pe noi!
Libertate, verdeaţă, aventură, sălbăticie, de aşa ceva am avut parte în acest weekend. Am petrecut câteva zile acasă şi am hotărât că trebuie neapărat să profit puţin de vremea frumoasă şi să fac ceva ce nu am mai făcut de mult: să plec cu bicicleta într-o mică aventură.
În acest weekend mi-am adus aminte cât de mult îmi place să mă aventurez în necunoscut, este o senzaţie unică. Pe o rază de câţiva kilometri am fost doar eu şi animalele sălbatice, m-am bucurat de linişte şi de senzaţia de libertate absolută.
Am pedalat din greu, dar nu efortul fizic m-a lăsat fără suflare, frumuseţea naturii a avut acest efect neaşteptat asupra mea. A fost superb!
Acesta a fost momentul în care m-am gândit că poate o ieşire cu bicicleta după ploaie nu e cea mai bună idee.

Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)